Jucătorul adus de Mircea Rednic refuză să plece de la Dinamo, deși e trecut pe linie moartă de Flavius Stoican: „Este o piatră de moară pe care o târâm de gât!”

Jucătorul adus de Mircea Rednic refuză să plece de la Dinamo, deși e trecut pe linie moartă de Flavius Stoican: „Este o piatră de moară pe care o târâm de gât!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nikolaos Kainourgios, adus de Mircea Rednic la Dinamo, nu mai este luat în calcul de noul antrenor Flavius Stoican, dar refuză să semneze rezilierea contractului.

Grecul Nikolaos Kainourgios este ultimul jucător adus la cererea lui Mircea Rednic care încă se află în lotul lui Dinamo, club care nu mai mizează pe serviciile sale. Flavius Stoican nu îl ia în calcul pe fotbalist pentru această ultimă parte a sezonului, astfel că oficialii grupării din Șos. Ștefan cel Mare vor să îl vadă plecat.

Fotbalistul elen nu vrea, însă, să renunțe la angajament, astfel că primește în continuare salariu, iar oficialii clubului au ajuns cu răbdarea la maxim.

Nikolaos Kainourgios refuză să plece de la Dinamo

Dinamo nu se mai bazează pe Nikolaos Kainourgios pentru meciurile pe care le mai are de disputat în acest sezon, Flavius Stoican fiind nemulțumit de evoluțiile sale de la antrenamente. Conducerea clubului i-a transmis jucătorului acest lucru și i-a propus rezilierea contractului, dar sportivul din Grecia nici nu vrea să audă de o despărțire.

În cazul în care oficialii lui Dinamo nu vor reuși să îl convingă pe Nikolaos Kainourgios să plece, acesta își va încasa în continuare salariul până la finalul acestui sezon.

„Nu poate fi în lot, nu este apreciat din punct de vedere sportiv. Nu își dorește să plece. Este o piatră de moară pe care o târâm de gât”, a declarat administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu pentru Radio Dinamo 1948.

Oficialul grupării din Șos. Ștefan cel Mare a vorbit și despre plecarea portarului Plamen Iliev la Hermannstadt, în Liga 2. Răzvan Zăvăleanu s-a declarat mulțumit că a reușit să rezolve situația fotbalistului bulgar chiar în ultima zi de transferuri și a ținut să menționeze că Dinamo s-a ales și cu avantaje financiare în urma mutării.

„Referitor la Iliev, am reușit în ultima zi de transferuri să îl trimitem la Hermannstadt, cu oarecare beneficii materiale”, a mai spus Răzvan Zăvăleanu.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini tulburătoare de la priveghiul Ancăi Molnar! Cum a fost surprins soțul ei, lângă sicriul alb: „Iubirea în toate formele ei”
Imagini tulburătoare de la priveghiul Ancăi Molnar! Cum a fost surprins soțul ei, lângă sicriul alb: „Iubirea în toate formele…
Transformarea lui Siyabonga Ngezana. După doar un an la FCSB, și-a lăsat „mască” un coleg de la națională
Transformarea lui Siyabonga Ngezana. După doar un an la FCSB, și-a lăsat „mască” un coleg de la națională
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp după moartea make-up artistei: „Mi-a rămas o bucățică din tine”
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp după moartea make-up artistei: „Mi-a…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
Ce să faci dacă pleci cu maşina în vacanţă. Sfatul mecanicilor auto
Ce să faci dacă pleci cu maşina în vacanţă. Sfatul mecanicilor auto
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Schimbări uriașe în topul celor mai bogaţi români! Ion Țiriac a revenit pe primul loc, după ce s-a prăbușit averea unui rival
Schimbări uriașe în topul celor mai bogaţi români! Ion Țiriac a revenit pe primul loc, după ce s-a prăbușit averea…
Multimilionarul de 71 de ani se însoară cu o ”puștoaică”! I-a lăsat jumătate de avere fostei soții, dar a ”lovit” cu Rolls-ul de 800.000 €
Multimilionarul de 71 de ani se însoară cu o ”puștoaică”! I-a lăsat jumătate de avere fostei soții, dar a ”lovit”…
Maghiarii cuceresc România: Este un moment istoric
Maghiarii cuceresc România: Este un moment istoric
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Moment de cotitură pentru România în fața Europei: suntem la 5 zile de o premieră istorică sau de un potențial eșec
Moment de cotitură pentru România în fața Europei: suntem la 5 zile de o premieră istorică sau de un potențial…
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce boli te lasă fără permis. Afecțiuni ce-ți anulează carnetul auto
Ce boli te lasă fără permis. Afecțiuni ce-ți anulează carnetul auto
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei tinere
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei tinere
×